Adevaruri….

E scris pe trup sa iubesti ceea ce vrei si e inscriptionat in suflet sa iubesti ceea ce te iubeste la randul sau. E revolta trupului cand un trup prea mult iubit viseaza la alte trupuri intretinute ieftin sau scump, platite scump sau ieftin, la trupuri de zi, la trupuri de noapte, la trupuri de actrite sexuale, la trupuri pe care sa le doreasca, la trupuri cu care sa se imbete, la trupuri cu care sa vrea sa uite sau la trupuri pe care le paraseste pana la intoarcerea la tine.

Poate ca nu ma arde trupul, cat ma mistuie sufletul si ma doare aerul pe care l-ai lasat sa pluteasca in preajma ta. Poate ca inca intind bratele dupa saruturile si mangaierile tale, insa le intind in aer ca sa nu le vezi. Poate ca le intind doar noaptea sau poate doar in vise pierdute ca sa nu te mai afle. Poate ca nu-mi simti rasuflarea grea, insa eu o stiu de plumb.Poate ca nu-mi simti nici suferinta pentru ca o ascund sub imbratisari de foc si strangeri de menghina, dar ti-o inchin. Ii esti stapan pe viata. Ti-o datorez…. Si totusi simt ca-ti pasa.

Sigur degetele tale care scriau povesti pe spatele meu au poposit pe un alt spate, sigur pielea ta, impresionata doar de pielea mea, a simtit alta finete, alt parfum de iasomie si alte inmuguriri de viata. Sigur nu a fost oripilata de ceea ce a gasit pe alte trupuri altfel ar fi uitat de mult drumul ilicit de reintoarcere in greseala. Dar si-l aminteste la perfectie… Sigur consideri ca impotmolirile si impleticirile tale aventuriere te fac sa mergi mai drept, sa fii mai sigur pe tine. Si fara indoiala ca asa si este.

Sigur ma cauti obsesiv si cu nesaturare in toate femeile care iti ies in cale si sigur le alungi cu scarba cand nu ma gasesti. Poate ca nu ma crezi ca de data asta o sa te parasesc, insa de data viitoare nu o sa-mi mai lasi atingeri de otrava in piele, nu o sa mai faci scufundari in toata adancimea ochilor mei, nu o sa mai faci niciun pact ilegitim cu buzele mele. Data viitoare nu o sa-mi mai simti sufletul. Al meu nu o sa mai bata langa al tau. Data viitoare… nu o sa mai ai cum sa te intorci la mine. Nimeni nu te mai asteapta sa te mai intorci acasa. Or fi un altcineva, un oaresicine, un oaresicare, dar nu eu. Nu trupul meu, nu sufletul tau…

Published in: on February 16, 2011 at 8:37 pm  Leave a Comment  

Mai stii?…

          Mai stii cum ma iubeai? Mai stii cum ma mangaiai? Mai stii cum frematam ?

          Nu mai vad, nu mai simt, te caut, ratacesc pe strazi pline, nu te gasesc… Nu pot respira, nu pot sa te vad, si, din nou, iata-ma ratacind prin randuri scrise aiurea… nu e drept.
Vise?! Caut prin amintirile cu tine chipul tau, si tu nu vezi lacrimile ce-mi curg pe obraz… ma simt ca o piesa stricata, aruncata, folosita.
          Tu spui ce vreau eu sa aud, nu-mi zici ce de fapt trebuie sa zici, de ce? Crezi ca nu as suporta? Cat de putin ma cunosti! Poate chiar iti pasa daca nu vrei sa ma ranesti! Si, totusi…
          Vreau sa simt si prin cuvinte ca-ti pasa, cuvinte rostite ori scrise, care sa-mi mangaie sufletul cand tu nu esti, vreau vantul sa-mi aduca sarutarile tale in noapte, vreau sa incalzesti cu soarele aceasta iubire, dar, tu nu vezi… si ma arunci in noapte.
Nu pot, nu vreau sa renunt, vreau sa te tin strans langa sufletul meu, mereu vei fi acolo, tu nu vrei sa stii,nu vrei sa simti. Si va veni o vreme, cand vei plange si tu, vei plange ca oceanul in furtuna, atunci vei stii, vei simti durere, adanc sadita in sufletul tau, te vei trezi cu lacrimi pe obraz, vei suspina, vei astepta…
          Imi lipsesti, imi lipseste chipul tau, sa te iubesc, sa te iubesc, sa te iubesc… atat de mult, si tu, tu… Ma sting incet, cautarea asta a ta ma ucide, si iata-ma din nou fugind de trecut, vorbind cu vantul, nu mai pot sa ma prefac, nu mai pot sa ma mint, te caut in umbra mea, te caut in vis…
          Sufletul tau e prea pustiu, singur, ratacind in desert, gasesti ici-colo o oaza, te bucuri de ea si pleci mai departe, dar, nu te-ntrebi ce lasi in urma ta?
          Si, din cauza ta, nu mai pot sa simt, ma mint, nu mai pot iubi, ma mint… pot, dar nu vreau sa renunt. Nu, nu, nu pot, nu vreau, asta sunt, chiar daca nu pot fi cu tine, ma bucur de clipele in care ma gandesc la tine si te pastrez adanc in sufletul meu. E greu, imi e atat de greu… o stii.

Published in: on August 30, 2010 at 3:04 pm  Comments (1)  

Vise si incercari nereusite….

sunt aici…respir cu greu aerul care pluteste in jurul meu…privind cerul infinit…ma uit la el intrebandu-ma oare ce mistere nedeslusite ascunde?cate povesti de dragoste?cate amintiri uitate de mult printre nori?…oare?…intind mana spre universul ce se asterne deasupra mea…as vrea sa pot sa zbor…dar,de fiecare data cand ma inalt spre cer,tu imi rupi aripile,mi le strivesti cu atata rautate si ura!!!iar eu cad ranita,izbindu-ma de stancile reci…si invaluita de apa simt cum  tu ma lasi fara vlaga…incet,incet ma lasi fara viata…esti ca un monstu insetat de putere..dar mai ales de sufletul meu,care este cuprins de un intuneric rece si de o durere sfasietoare…

Published in: on June 20, 2010 at 8:24 pm  Leave a Comment  

De ce intotdeauna ne impiedicam de mandrie?De ce nu profitam de fiecare clipa?Si mai ales,de ce nimeni nu intelege ca niciodata nu e prea tarziu sa repari o greseala pentru ca singurul lucru iremediabil si definitiv este moartea?As vrea un moment in care sa fac ce vreau fara sa ma gandesc la consecinte,fara ca timpul sa ma priveze de ceea ce imi doresc…as vrea…sa fi aici…

Published in: on May 25, 2010 at 7:21 pm  Leave a Comment  

Doar o mica dorinta…

“-Ce este zapada? -Lacrimi inghetate! As vrea sa plang mereu si am numai o singura dorinta …zapada…Sa fie zapada multa pe pamant!Pe pamantul pe care calc!Sa pot sa iau din ea puritatea albului si stralucirea de gheata a Universului!Sa am certitudinea de liniste si bucurie in suflet!Sa am senzatia ca Fat Frumos imi daruieste clipele sale de basm! Dar nu…. Se pare ca natura mi-e potrivnica si prietena cu soarta! Minunea de a plange ,ma arunca in realitatea cotidiana!Si ma vad cum regret trecutul , cum suport prezentul si cum astept cu o rabdare sadica ce imi rezerva viitorul! Zambesti?… Imi place…. Dar “femeie… in tine dragostea tipa!“ Si-atunci nervii mei se razbuna pe cuvinte!Ma declar “inapta in serviciul acestei vieti haotice“! Crezi ca e pacat de mine? Eu zic da….zic da pentru ca m-am gandit mereu la dragoste….cu dragoste, ca m-am gandit la iubire….iubind!Dar din atatea ganduri m-am ales cu cel mai salvator:“m-am gandit mult, iau o pauza! Pentru ca mi-ai rascolit dictionarul personal de cuvinte ….am decis ca trebuie sa fac sirag de perle neslefuite, pe care, cu drag ti le daruiesc !Daca nu sunt la puterea de cumparare a celor rostite de tine….te rog….rupe siragul cu curaj!Perlele mele, de-or fii adevarate, se vor revarsa in oceanul neimplinirilor omenesti si ii va da valoare ! De nu…inseamna ca sunt false ….si-atunci se vor revarsa pe Pamant!

Published in: on May 12, 2010 at 7:11 pm  Leave a Comment  

Moarta

     Ma inec in gandurile mele care sunt tot  mai greu de privit chiar si acolo,adanc in cap…parca imi injunghie tot corpul si vor sa ma puna la pamant.Ma las prada durerii caci vreau sa vad cat pot rezista;si vad cum toate amintirile ma astupa si toti oamenii din viata mea ma acopera ca niste arbori cu crengile imense si putrede,caci mult pacat au pastrat.Sunt inarborata intr-o mare de intuneric…simt cum tipetele mele se transforma in viermi care imi cad pe piept si apoi in pamant si se fac scrum.O ceata densa imi albeste privirea si sclipiri de argint din privirea robilor padurii ce se tarasc,imi capteaza incet atentia si ma fac sa uit de intunericul ce il simt tot mai aproape.

      Fosnesc ierburile putrezite din jurul meu,miros de moarte peste tot…imi e sila sa intind mana,sa ma intind cumva sa cer ajutorul…strig  si nimic nu ii face sa priveasca in jos,Ei,Inteleptii ce isi aduna soarta cazuta,blestemata sa fie…Ei care ar trebui sa ajute,ahh…vanturi reci imi bat in ceafa si ma lasa sa ma amagesc singura,ca de data asta aveam nevoie…nici nu pot plange,caci ar fi o irosire de lacrimi.Dar ce mai conteaza…sunt moarta si mortii nimeni nu ii i-a in seama.Incerc sa-mi ingrop corpul si mai tare in pamant si ma intreb la fiecare clipire daca mai sunt moarta sau nu…daca mai sunt in viata…si imi spun incet ca daca as fi moarta as inota in adancile lacuri ale Edenului ca sa ma spal de mizeria lumii ce m-a ucis sau in care am murit…nu ma lasa nici sa mor…sunt blestemata sa ma intind in toata glia si sa se hraneasca ei din mine,cei care isi aduna scoarta sfartecata de timp…ingamfatii dracului!!!Ei care ar trebui sa ajute…Inteleptii!!!Veti arde!!!Simt cum imi intra sufletele pe sub piele si ma rod…tot ce a mai ramas e mirosul si viermii care ma mangaie pe piele.Incep sa devina si ei tot mai lacomi si intra in mine si isi doresc tot mai mult.Sunt consumata de toata natura care m-a creat…sunt utila dupa moarte…ma simt moarta…e placut!!!M-am resemnat,nu mai tip si astept sa vad cum voi mai simti dupa ce trupul meu va fi imprastiat pe toata glia pamantului,in toate colturile nepasite de om,in toata existenta,in toata viata,in intreaga ei splendoare…sunt o moarta care vrea sa taca,o moarta care vrea sa vada fara ochi;o moarta care si-ar mai  dori picioare doar ca sa se urce in arbori si sa le rupa crengile,sunt plina de intelepciune…daaa!!!Sunt plina de nebunie!!!Sunt eterna…sunt oarba…sunt surda…sunt muta..sunt fara simtire…mai am putina amintire si un ochi care mai plange din cand in cand…

Published in: on May 12, 2010 at 6:51 pm  Leave a Comment  

Durere si suferinta…

Se spune ca timpul vindeca ranile. Am asteptat, am tot asteptat ca timpul sa vindece rana pe care mi-ai lasat-o tu atunci cand ai disparut in neant.

M-ai facut sa te iubesc cu toata fiinta mea… si eram atat de fericita, crezand ca ma vindeci de toate suferintele trecutului… si asa a fost pentru o vreme, dar plecarea ta mi-a lasat o rana in suflet mai mare si mai adanca decat toate celelalte pe care le-ai vindecat.

Si timpul trece, dar nu numai ca nu se vindeca ci se cangreneaza. O invelesc cu valuri de lacrimi, lacrimi fierbinti de dor, de dor de imbratisari, dor de momente de siguranta, dor de clipele in care credeam ca nimic rau nu mi se poate intampla, de sarutari prelungi, patimase, demne de a intra in cartea recordurilor, dor de promisiunile tale, dor de tine…

Si imi sterg lacrimile ce-mi incetoseaza privirea, de teama ca nu te voi putea zari atunci cand tu te vei intoarce la mine pentru a-mi vindeca si de aceasta data rana… rana provocata acum de tine, vraciul meu.

Lacrimile se sterg, dar durerea este la fel de crancena si sapa tot mai adanc o data cu trecerea timpului. Am devenit o actrita aproape desavarsita, incercand sa maschez suferinta care ma dezintegreaza putin cate putin.

Mi-am faurit o platosa care reuseste uneori sa-i induca in eroare pe cei din jur, sa-i faca sa creada ca m-am vindecat de tine… dar numai tu ma poti vindeca.

Published in: on May 11, 2010 at 8:46 pm  Comments (1)